VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Un medic de pe ambulanță, condamnat pentru malpraxis soldat cu deces. Doctorul scapă de închisoare

Un medic de pe ambulanță a fost condamnat la un an de închisoare pentru malpraxis. Instanța a decis însă suspendarea condiționată a executării pedepsei. În schimb, magistrații au dispus privarea dreptului de a activa în medicină pe un termen de trei ani.

Potrivit anchetei, medicul a fost învinuit că, la 1 ianuarie 2020, activând în funcția de medic de urgență la Stația Chișinău, a încălcat prevederile actelor normative cu privire la Serviciul de Asistență Medicală Urgentă, care a dus la decesul unei femei de 33 de ani.

„La solicitarea victimei, inculpatul a sosit într-un apartament din Chișinău, unde urma să acorde asistență medicală completă. În urma examinării, a stabilit diagnoza de „Hemoragie post-partum. Șoc hipovolemic I grad” și a calificat gradul de urgență ca major (roșu), implicând în mod obligatoriu serviciul spitalicesc. Cu toate acestea, bărbatul nu a respectat prevederile fișei postului și alte prevederi legale, deoarece nu a întreprins măsuri pentru spitalizarea victimei, în ciuda refuzului acesteia de a fi transportată la spital. El a închis fișa de solicitare fără a informa superiorii pentru a lua măsuri necesare internării obligatorii a victimei”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Generale.

Din cauza neglijenței, a doua zi după intervenție, femeia de 33 de ani a murit, după ce starea de sănătate s-a agravat. Pe perioada investigației, inculpatul a pledat nevinovat.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.