VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Un judecător a fost achitat, după ce a fost acuzat de fals în declarațiile de avere. Procurorii vor contesta sentința

Procurorii vor contesta sentința pronunțată de Judecătoria Hîncești în privința unui judecător acuzat de fals în declarațiile de avere. Potrivit Procuraturii Generale, urmărirea penală a fost inițiată în septembrie 2022 de către Procurorul General și gestionată de Procuratura Anticorupție.

Conform materialele de investigație, în perioada 2018-2021, inculpatul a fost acuzat că a indicat date eronate în declarațiile sale de avere și interese, referitor la veniturile soției sale, estimându-se că diferența ar fi fost de aproximativ 900.000 lei.

În urma analizei probatoriului, instanța a decis că fapta nu întrunește elementele infracțiunii de fals în declarații și a achitat magistratul.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.