VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Un fost judecător, declarat vinovat în dosarul Laundromat pentru emiterea unei hotărâri ilegale

Un fost judecător a fost declarat vinovat de Judecătoria Chișinău în dosarul Laundromat pentru emiterea unei hotărâri ilegale încă acum 13 ani. Conform deciziei primei instanțe, fostul magistrat este liberat de răspunderea penală. Cauza a fost pornită în septembrie 2016 de către Procurorul General, în temeiul autosesizării de către Procuratura Anticorupție. 

„Deși termenul prescripției tragerii la răspundere penală a expirat încă în anul 2017, prin sentința din 03 aprilie 2024, instanța a recunoscut vinovat inculpatul de comiterea infracțiunii de pronunțare cu bună-știință a unei hotărâri contrare legii, însă, acesta a fost liberat de răspunderea penală”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Anticorupție.

Potrivit cauzei, în anul 2011, inculpatul, în exercitarea funcției sale de judecător, a emis o hotărâre contrară legii, într-un caz civil, la cererea unei companii cu sediul în Noua Zeelandă, privind încasarea datoriei în sumă de 200 mil. dolari SUA, în mod solidar, de la o companie din Marea Britanie și două companii din Federația Rusă, precum și o persoană fizică cu domiciliul în Republica Moldova. 

Judecătorul a emis și eliberat ordonanța judecătorească prin care a dispus încasarea datoriei în sumă de 200.000.000 dolari SUA, în beneficiul creditorului – companiei străine/nerezidente cu sediul în Noua Zeelandă, în ciuda lipsei actelor juridice valabile care să ateste împuternicirile reprezentantului creditorului. De asemenea, judecătorul a ignorat faptul că și restul documentelor anexate la dosar, nu erau autentificate corespunzător, precum și nici legalizate, astfel inculpatul la pronunțarea hotărârii judecătorești  ignorând franc procedurile legale. 

Acea hotâtâre judecătorească emisă de inculpat la 22 iulie 2011 în cauza civilă, a avut consecințe financiare considerabile. Conform cursului de schimb de atunci, este vorba de o sumă de peste 2,3 miliarde de lei.

Urmărirea penală a durat aproximativ 4 luni, iar judecarea acesteia a durat 7 ani, ultimul fapt datorându-se în mare parte multiplelor cereri de recuzare înaintate de partea apărării și, ca urmare, redistribuirii dosarului cu înlocuirea etapizată a majorității magistraților ce făceau parte din completul de judecată la examinarea cauzei  penale, fapt ce a generat reluarea judecării cauzei de la început (conform art. 31 CPP). Cauza s-a aflat în examinare în prima instanță de la data de 24 iunie 2017, iar în prezentul complet de la data de 09 martie 2023 până la 03 aprilie 2024, fiind examinat în procedură generală, inculpatul nerecunoscându-și vinovăția de comiterea faptei incriminate. 

Chiar dacă ex-judecătorul a fost liberat de răspundere penală, constatarea unei infracțiuni este o decizie importantă pentru investigația în dosarul ,,Laundromat”, stabilind astfel potențiale infracțiuni predicate pentru spălarea de bani care a urmat ca rezultat al acestei hotărâri judecătorești contrare legii. Decizia instanței de a recunoaște vinovați inculpații au consecințe semnificative atât în dosarul național cât și în investigațiile internaționale referitor la această schemă complexă, care a spălat peste 22 miliarde de dolari SUA prin sistemul bancar și judiciar din Republica Moldova.

Sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.