Un cetățean român a fost arestat, fiind acuzat de trădare în favoarea Rusiei după ce, în 2022, a supravegheat obiective militare românești sau NATO din Tulcea și a oferit Ambasadei Rusiei la București informații cu caracter militar și fotografii cu tehnică de luptă, anunță DIICOT.
„Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că începând cu anul 2022 acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informații cu caracter militar și efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București”, transmite DIICOT, într-un comunicat de presă.
El a fost reținut joi, 23 mai, de către procurorii DIICOT, iar Curtea de Apel București a admis solicitarea procurorilor și a dispus arest preventiv pentru 30 de zile.
„În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă”, precizează procurorii.
DIICOT precizează că a beneficiat în anchetă de sprijinul Serviciului Român de Informații, Direcției Generale de Informații a Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naționale și jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei ”Vlad Țepeș” .
Potrivit portalului instanțelor din România, bărbatul arestat pentru acte de spionaj și acuzat de trădare în favoarea Rusiei se numește Alexandru Dorin Piscan și este din Ploiești, transmite Digi24. În luna martie, Alexandru Piscan își anunța candidatura la Primăria municipiului Ploiești.
Acesta este primul caz din România de spionaj în favoarea Rusiei de la declanșarea războiului din Ucraina în februarie 2022.