VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Un bărbat din Cahul, condamnat la 9 ani la închisoare după ce a fost prins cu droguri de 1,5 mln lei

Oamenii legii anunță condamnarea la 9 ani închisoare a unui traficant de droguri din Cahul și a unui consumator de droguri la 8 luni de închisoare. Cei doi au fost reținuți în februarie 2023, în timp ce transportau din Cahul spre Vulcănești marijuana ambalată în pachete stropite cu benzină, ca să evite detectarea drogurilor de câinii de serviciu ai oamenilor legii.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), după perchezițiile de la domiciliu, de la traficantul de droguri a fost ridicată a doua parte a drogurilor, precum și aparatul de vidare a pachetelor de droguri spre vânzare. Astfel, cantitatea totală de peste 8,5 kilograme de marijuana ar valora pe piața neagră circa 1.500.000 lei. 

La domiciliul pasagerului din mașina cu pricina, cu vârsta de 36 de ani, a fost ridicată râșnița cu care acesta mărunțea marijuana pe care apoi o consuma, precum și 2 gr. de marijuana, care potrivit legii constituie o cantitate mare. Acesta și-a recunoscut vinovăția și, prin urmare, din durata maximă de pedeapsă cu închisoarea de 1 an, Judecătoria Cahul l-a condamnat la o durată redusă de 8 luni închisoare.

În ceea ce-l privește pe bărbatul cu aceeași vârstă și care punea drogurile în vânzare, acesta nu și-a recunoscut vinovăția, declarând că ar fi găsit drogurile camuflate într-o grămadă de lemne din pădure, iar peste două săptămâni, în seara în care i-a fost oprită mașina în care le transporta, intenționa să le nimicească, prin ardere pe câmp. Totuși, vinovăția acestuia a fost demonstrată prin multiple probe, inclusiv conversațiile din telefon, cu potențialii clienți, care urmau să facă comanda de droguri.

De asemenea, la solicitarea procurorilor, mașina acestuia a fost confiscată în folosul statului, ca mijloc folosit la infracțiunea de circulație ilegală a drogurilor.

Sentința pronunțată în privința consumatorului de droguri a devenit definitivă, iar până cea în privința traficantului de droguri devine definitivă, acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.