Un cetățean al Republicii Moldova, cercetat de Centrul Național Anticorupție (CNA) într-un dosar de spălare de bani, a fost reținut aseară pe Aeroportul Internațional Chișinău, după ce a fost extrădat din Țările de Jos.
La 3 iulie, organul de urmărire penală al CNA a finalizat urmărirea penală în cauza penală de învinuire a acestuia de săvârșirea infracțiunii de spălare de bani și a transmis cauza în instanța de judecată, prin intermediul Procuraturii Anticorupție, în lipsa învinuitului.
Potrivit faptelor investigate, învinuitul, în coparticipare cu beneficiarul efectiv al unei societății nerezidente, precum și cu alte persoane neidentificate, cunoscând că entitatea străină nu va executa un pretins angajament asumat în baza unui contract fictiv, în scopul deghizării originii ilicite a mijloacelor bănești în sumă de 1.600.000 de lei, care provin dintr-un credit bancar în mărime de 4.400.000 de lei oferit unei societăți comerciale din Republica Moldova de ,,Banca de Economii”, a dispus și a asigurat convertirea mijloacelor bănești în dolari SUA și transferarea acestora în contul acestei societăți nerezidente din Cipru, printre beneficiarii cărora se regăsește și un cetățean al Federației Ruse.
Inculpatul a fost reținut pe teritoriul Regatului Țărilor de Jos și extrădat autorităților din Republica Moldova. Acesta a fost plasat în izolatorul CNA, urmând ca instituția să informeze instanța de judecată în examinarea căreia se afla cauza penală.