UE și NATO au ajuns la un acord și ar putea lansa în curând un apel comun către Rusia să oprească războiul și să părăsească Ucraina. În paralel, este analizată posibilitatea de a transfera Armatei Ucrainene armament care să-i confere „un avantaj decisiv” pe câmpul de luptă. Nu este clar dacă acesta ar include și avioane de luptă, scrie Politico.
Politico a văzut draftul unei declarații comune UE-NATO, care ar putea fi anunțată săptămâna viitoare, prin care se cere oficial Rusiei să oprească invazia și să-și retragă trupele de pe teritoriul ucrainean. Apelul este negociat de mai bine de un an și a fost întârziat din cauza tensiunilor dintre Turcia și Cipru.
„Deși textul nu conține chestiuni suprinzătoare, oficializarea lui ar reprezenta o realizare diplomatică considerabilă, având în vedere lunile de negociere. Inițial, documentul ar fi trebuit aprobat la summitul NATO de la Madrid din iunie”, mai arată Politico.
Documentul ar urma să declare „dreptul inerent al Ucrainei la autoapărare și de a-și alege propriul destin” și să condamne “războiul brutal al Rusiei, care a exacerbat o criză alimentară și energetică care afectează miliarde de oameni din întreaga lume”.
În context, alte publicații occidentale arată că aliații Ucrainei se pregătesc să-i furnizeze acesteia “armament decisiv”, dar nu este clar dacă acesta ar putea include bombe ghidate, tancuri performante (cerute insistent de Ucraina) sau chiar avioane de luptă și bombardament. Washington Post citează surse din Administrația Biden, care arată că aceasta ar putea transfera Armatei Ucrainene kituri electronice care să transforme bombe obișnuite în unele inteligente (JDAM) dar remarcă faptul că nu este clar cum ar putea fi acestea lansate de Migurile și Suhoiurile ucrainene, de proveninență sovietică. Publicația britanică Evening Standard arată că unul dintre aliații Ucrainei (o țară nenominalizată) ar dori furnizarea de avioane de luptă performante către aceasta, un subiect discutat și la începutul războiului și care l-a făcut la vremea respectivă pe Vladimir Putin să amenințe cu folosirea de arme nucleare.