Comisia Europeană a prezentat miercuri o strategie ambițioasă pentru regiunea Mării Negre, vizând consolidarea securității, a cooperării și a conectivității, în contextul tensiunilor crescute provocate de invazia rusă în Ucraina, informează agențiile EFE și DPA, citate de Agerpres.
Strategia prevede o cooperare mai strânsă cu Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Turcia, Armenia și Azerbaidjan, în special în domeniul conectivității regionale. Printre principalele măsuri se numără crearea unui centru de securitate maritimă în Marea Neagră, care va funcționa ca un sistem de alertă timpurie și va proteja infrastructurile critice, inclusiv cablurile submarine și instalațiile maritime. Locația și structura acestui centru urmează să fie stabilite.
În plus, strategia UE prevede eforturi intensificate pentru deminarea Mării Negre și modernizarea infrastructurii militare – porturi, aeroporturi, căi ferate și drumuri – pentru a asigura mobilitatea rapidă a trupelor și echipamentelor grele.
Executivul european își propune și un control mai strict asupra proprietății străine asupra porturilor și instalațiilor strategice, într-un efort de contracarare a atacurilor hibride atribuite Rusiei. În acest sens, vor fi dezvoltate soluții bazate pe inteligență artificială pentru combaterea dezinformării și sprijinirea rețelelor de fact-checking și alfabetizare mediatică.
Pe partea de conectivitate, UE va colabora cu partenerii regionali pentru dezvoltarea de coridoare energetice, infrastructură digitală și conexiuni de transport între Marea Neagră, Caucaz și Asia Centrală.