VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

UE investește aproape 600 de milioane de euro în infrastructura energetică

Comisia Europeană alocă aproape 600 de milioane de euro pentru proiecte de infrastructuri energetice ce contribuie la decarbonizare și la securitatea aprovizionării. Suma este alocată în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE) pentru opt proiecte de infrastructuri energetice transfrontaliere cărora li s-a acordat statutul de proiecte de interes comun în 2022. 

Această investiție face parte din eforturile mai ample ale UE având ca obiectiv decarbonizarea sistemului energetic și atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră stabilite în Pactul verde european. Fondurile au fost alocate mai multor proiecte legate de dioxidul de carbon (CO2), printre care: o sumă maximă de 189 de milioane de euro pentru D’Artagnan, o platformă de export de CO2 din portul Dunkerque din Franța, 157 de milioane de euro pentru infrastructurile de CO2 din portul Rotterdam (Țările de Jos), cuprinzând atât un terminal de import, cât și o secțiune submarină de 200 km și 2,54 milioane de euro pentru interconexiunea CSC a UE, un proiect de infrastructură pentru CO2 din Gdansk (Polonia). 

Inițiativa Northern Lights, un proiect transfrontalier care reunește inițiativele de captare a CO2 din mai multe state membre ale UE și din Norvegia, a primit, de asemenea, 131 de milioane euro. Aceste proiecte vor sprijini crearea unui lanț valoric european al carbonului, în condițiile în care Comisia lucrează la o nouă strategie de gestionare industrială a carbonului, menită să contribuie la realizarea obiectivelor sale climatice. În plus, se va acorda o finanțare de 100 de milioane de euro pentru proiectul de rețele inteligente Gabreta, situat între Cehia și Germania, iar proiectul de consolidare a interconexiunii electrice Lonny-Achene-Gramme dintre Franța și Belgia a primit 1,22 milioane de euro pentru finanțarea unor studii. 12,77 milioane de euro au fost acordate instalației de înmagazinare a gazelor naturale Depomureș din România, în vederea creșterii capacității sale de funcționare, pentru a contribui astfel la securitatea aprovizionării în regiune.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.