VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

UE a donat Consiliului Audiovizualului echipamente pentru monitorizarea presei în valoare de peste 100.000 de euro

Uniunea Europeană a donat Consiliului Audiovizualului (CA) echipamente în valoare de 125.000 de euro pentru monitorizarea conținuturilor audiovizuale.

Este vorba despre 45 de calculatoare, 46 de dispozitive de surse neîntreruptibile de energie (UPS-uri), 16 laptopuri, 8 monitoare, două servere, precum și 55 de licențe pentru diferite tipuri de soft.

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, ES Jānis Mažeiks, a declarat că Uniunea Europeană urmărește, prin contribuția sa, să modernizeze dotarea tehnică a Consiliului Audiovizualului și să sporească implicit capacitățile personalului responsabil de controlul conținuturilor media audiovizuale.

Președinta Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu, a spus că donația din partea Uniunii Europene va spori randamentul autorității de reglementare, monitorizarea conținuturilor audiovizuale fiind unul din cele 7 obiective pe care și le-au stabilit membrii CA pentru anul 2023.

CA se va concentra în acest an pe controlul serviciilor de programe ale furnizorilor de servicii media audiovizuale în ce privește: reflectarea alegerilor locale; respectarea Concepțiilor generale ale serviciilor de programe; respectarea asigurării informării corecte; respectarea prevederilor privind programele audiovizuale locale; protejarea spațiului audiovizual național; protejarea patrimoniului lingvistic și cultural-național și respectarea condițiilor de plasare a publicității.

Menționăm că actuala componență a Consiliului Audiovizualului și-a început mandatul pe 16 decembrie 2021, pentru o perioadă de 6 ani.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.