Sursele ruse susțin că ucrainenii au spart din nou Frontul de Est și sunt pe punctul de a încercui orașul Liman, cu o strategie similară celei de la Balaklia. Potrivit Washington Post, SUA au trimis avertismente secrete Kremlinului, pentru a preveni utilizarea armelor nucleare.
În Rusia și în regiunile ocupate din Ucraina (Herson și Zaporijie) sunt organizate, începând de astăzi, referendumuri de alipire a sudului Ucrainei la Federația Rusă. În teritoriile ocupate, în primele patru zile nu se va vota în secții de votare, ci urnele vor fi plimbate din casă în casă, abia pe 27 septembrie, în ultima zi, fiind deschise și secții de votare.
Anunțate acum câteva zile și organizate în grabă, aceste așa-numite referendumuri nu țin cont de reguli reale ale democrației și nu sunt recunoscute de comunitatea internațională. Ele ar permite Rusiei să pretindă că ofensiva ucraineană de eliberare a propriilor teritorii ar fi de fapt o agresiune asupra noului teritoriul al Federației Ruse (Novaia Rossia). Fostul președinte rus, Dimitri Medvedev, un apropiat al lui Putin, a susținut că Rusia poate utiliza și arme nucleare pentru a-și apăra noile teritorii, după referendumuri.
Potrivit Washington Post, Statele Unite au deschis de câteva luni un canal confidențial de comunicații cu Moscova, prin care au avertizat conducerea Rusiei cu privire la consecințele grave pe care le-ar avea utilizarea armelor nucleare. Public, Administrația Biden și președintele american însuși au subliniat de mai multe ori că vor exista consecințe într-o astfel de situație, dar au refuzat să spună cum vor reacționa dacă Putin ia totuși o astfel de decizie.
Potrivit Institutului american pentru Studii de Război (ISW), bloggerii militari ruși informează că apărarea rusă „a fost spartă” la NV de Liman și că infanteria motorizată ucraineană înaintează pentru încercuirea orașului. Nu există o confirmare pentru aceste informații și nici nu este clar dacă ofensiva ucraineană este un succes, dar tonul destul de alarmat cu care propagandiștii ruși cer întăriri pentru zona respectivă sugerează că situația este destul de serioasă. Așa cum este descrisă de ruși, tactica ucrainenilor pare a fi similară operațiunii de la Balaklia, de la începutul lunii septembrie, ce a permis apoi eliberarea rapidă a regiunii Harkov.
Liman este un punct cheie pentru ofensiva spre Lisiceansk și Severodonețk, pentru că ar lăsa fără apărare flancul nordic al trupelor ruse din Donețk și ar deschide drumul trupelor ucrainene spre regiunea Lugansk. De altfel, apărarea regiunii Lugansk pare a fi oricum în pericol pe toată lungimea râului Oskil. Potrivit Ministerului britanic al Apărării, Armata Ucraineană deține deja trecerile peste acest râu, iar rușii par a fi fost depășiți de situație.
Ieri, un tren încărcat cu tancuri a fost lovit (cel mai probabil cu HIMARS) chiar în gara din orașul Donețk. Rusia încearcă să trimită întăriri în Donbas sau pe Frontul de Est, dar liniile de aprovizionare sunt acum mai lungi, după eliberarea regiunii Harkov de către ucraineni.
Frontul de Sud. Există informații (încă neconfirmate) privind acțiuni ofensive la sol ale ucrainenilor spre orașul Herson, precum și dinspre Davidiv Brid spre Novaia Kakhovka. Potrivit consilierului prezidențial ucrainean Aleksei Arestovici, la Herson rușii au adus formațiuni cecene (cunoscute pentru cruzimea lor), dar ucrainenii ar fi bombardat hotelul în care se aflau încartiruite acestea și ar fi suferit pierderi grele înainte de a intra în luptă.