VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Ucraina semnează un acord de securitate cu UE. Zelenski: O etapă spre pace şi prosperiate

Volodimir Zelenski, aflat joi în vizită la Bruxelles pentru a semna un acord de securitate cu Uniunea Europeană, a spus că acesta reprezintă o etapă spre „pace şi prosperitate” pe continent.

Deplasarea liderului ucrainean în Belgia are loc la câteva zile după deschiderea negocierilor oficiale pentru aderarea Ucrainei la UE, la peste doi ani de la declanşarea invaziei ruse, relatează AFP, citată de Agerpres. „Vom semna trei acorduri de securitate, dintre care unul cu întreaga UE”, a anunţat Zelenski pe X, afirmând că el va avea întrevederi cu lideri ai UE şi ai statelor membre.

„Pentru prima dată, acest acord va consacra angajamentul tuturor celor 27 de state membre de a furniza Ucrainei un sprijin important, independent de orice schimbare instituţională internă”, a spus Zelenski.

Ucraina, pentru care sprijinul occidental este esenţial, caută să facă peren acest ajutor.

„Fiecare etapă depăşită ne apropie de obiectivul nostru istoric de pace şi prosperitate în casa noastră europeană comună”, a adăugat el.

Ucraina a semnat deja 17 acorduri de securitate bilaterale similare cu țări ca SUA, Franţa, Germania, Regatul Unit şi Japonia. Acesta este angajamentul asumat de ţările aliate ale Ucrainei de a-i furniza ajutor militar, financiar, umanitar şi politic, în condiţiile în care Kievul, în penurie de resurse, este în dificultate în faţa Moscovei pe frontul de est.

sursa

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.