VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ucraina revendică un atac cu rachete asupra unei baze aeriene ruse din Crimeea

Ucraina a anunțat, vineri, că forţele sale au efectuat o lovitură cu rachete asupra unui aerodrom militar rusesc din Crimeea care a fost folosit pentru atacuri cu rază lungă de acţiune împotriva sa. Aeasta e cea mai recentă dintr-o serie de lovituri date armatei ruse în peninsula ocupată, scrie Reuters.

În ultimele luni, Ucraina a intensificat atacurile cu rază lungă de acţiune asupra Crimeei şi afirmă că Flota rusă a Mării Negre, care îşi are cartierul general la Sevastopol, a fost nevoită să îşi mute navele de luptă în porturi mai sigure, în altă parte. Statul Major al armatei ucrainene a declarat, într-un comunicat, că aerodromul rusesc Saki din vestul Crimeei a fost cea mai recentă ţintă care a fost lovită de forţele sale şi că evaluează consecinţele.

„Acesta este unul dintre aerodromurile operaţionale pe care Rusia le utilizează pentru a controla spaţiul aerian, în special în Marea Neagră, şi pentru a lansa lovituri aeriene pe teritoriul ucrainean”, a afirmat acesta, potrivit Reuters, preluat de News.ro.

Declaraţia nu precizeză ce armă a fost utilizată, dar spune că atacul a fost efectuat de forţele de rachete ale Ucrainei, alături de alte contingente. Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ministerului rus al Apărării sau a oficialilor locali instalaţi de Moscova.

La aproape doi ani şi jumătate de la invazia la scară largă a Rusiei, Ucraina susţine că a lovit în ultimele luni o serie de sisteme ruseşti de apărare aeriană desfăşurate în Crimeea, cum ar fi unităţile de rachete S-300 şi S-400. Marţi, Ucraina a declarat că a avariat semnificativ ultimul feribot de marfă al Moscovei, capabil să transporte vagoane de cale ferată din regiunea rusă Krasnodar în Crimeea, ceea ce reprezintă un eşec pentru rutele ruseşti de aprovizionare a peninsulei. Kievul a declarat că feribotul a fost utilizat în scopuri militare.

Marina ucraineană a declarat, de asemenea, că atacul a forţat Rusia să îşi retragă toate navele de război din Marea Azov. Ucraina susţine că a distrus sau avariat 27 de nave de război ruseşti în Marea Neagră şi în apropierea Crimeei de când a început războiul. Purtătorul de cuvânt al marinei ucrainene a declarat la începutul acestei luni că ultima navă de patrulare a Rusiei a fost observată părăsind peninsula.

sursa

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.