VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ucraina încearcă să redeschidă tranzitul alimentelor şi cerealelor. Primele discuții sunt cu Polonia, miercuri se negociază cu România

Ministrul ucrainean al Agriculturii va discuta miercuri cu oficialii români despre criza cerealelor. Azi, discuții în acest sens au loc la Varșovia. Kievul încearcă să obţină redeschiderea tranzitului de produse alimentare şi cereale prin Polonia ca un „prim pas” în cadrul discuţiilor ce vor avea loc luni la Varşovia, a anunţat luni ministrul agriculturii ucrainean, după ce Polonia şi Ungaria au anunţat interdicţii la unele importuri din Ucraina, transmite Reuters

„Primul pas, în opinia noastră, ar trebui să fie deschiderea tranzitului, pentru că este foarte important şi este lucrul care ar trebui făcut necondiţionat şi, după aceasta, vom vorbi despre alte lucruri”, a declarat ministrul agriculturii, Mikola Solski.

Agricultorii polonezi au denunţat că o mare parte din cerealele şi alte produse ucrainene nu se distribuie în restul Uniunii Europene, ci rămân în ţară, provocând reducerea preţurilor grânelor.

Preşedintele partidului de guvernământ polonez Lege şi Justiţie, Jaroslaw Kaczynski, a anunţat sâmbătă, la o reuniune a executivului, că a luat decizia de a opri importurile de produse ucrainene pentru a evita o criză pe piaţa agricolă internă.

„În ce priveşte cifrele, tot ceea ce a trecut graniţa poloneză (din Ucraina) constituie în jur de 10% din totalul (mărfurilor alimentare) exportate de Ucraina”, a afirmat Solski, conform contului Telegram al Ministerului Agriculturii de la Kiev, scrie Agerpres.

Potrivit lui Solski, livrările spre Ungaria au reprezentat circa 6% din exporturile agricole ale Ucrainei. Ministrul a spus că tranzitul produselor alimentare prin Ungaria şi Slovacia nu a fost afectat. Sloski a mai afirmat că va avea discuţii suplimentare în România miercuri şi în Slovacia joi.

Într-o declaraţie pentru Reuters, ministrul ucrainean a menţionat că discuţiile de la Varşovia urmează să înceapă în jurul prânzului. Polonia și Ungaria au decis interzicerea importurilor de cereale și alte produse alimentare din Ucraina, pentru a-și proteja sectorul agricol, au anunțat sâmbătă guvernele celor două țări, potrivit Reuters. Și Bulgaria are în vedere interzicerea importului de cereale ucrainene, la fel cum au decis Polonia și Ungaria, a spus ministrul interimar al Agriculturii, Yavor Gechev, citat de Radio Bulgaria.

În urmă cu două zile, Slovacia blocase vânzarea pe piață a cerealelor venite din Ucraina, după ce a descoperit pesticide interzise în UE într-un lot de grâu ucrainean. Vineri, miniștrii agriculturii din România, Bulgaria, Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria au avut o întrevedere în format videoconferință, în cadrul căreia au hotărât să acționeze unitar în privința cerealelor din Ucraina. Comisia Europeană califică drept „inacceptabile” deciziile Varșoviei și Budapestei. 

Premierii din România, Ungaria, Slovacia, Polonia și președintele Bulgariei au trimis o scrisoare comună adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care îi cer o serie de măsuri pentru protejarea piețelor interne. 

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.