VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Ucraina are nevoie de un sprijin lunar de 3 mld. de dolari din partea Occidentului

Ucraina are nevoie de o asistență financiară lunară de până la 3 miliarde de dolari din partea țărilor occidentale, pentru ca autoritățile Kievului să își poată îndeplini obligațiile sociale față de populație. Declarația a fost făcută de ministrul ucrainean al Finanțelor, Serghei Marcenko.

„În 2024, necesarul lunar de finanțare externă va ajunge la aproximativ trei miliarde de dolari. Sprijinul fiscal continuu și susținut este vital pentru a sprijini cheltuielile sociale. Nu ne putem permite o întârziere în atragerea finanțării externe”, a declarat Marcenko.

Potrivit demnitarului, din februarie 2022, de la începutul invaziei ruse, sprijinul financiar acordat Ucrainei din partea țărilor G7 și a Uniunii Europene a ajuns la aproximativ 63 de miliarde de dolari. Totodată, Marcenko a precizat că Ministerul ucrainean de Finanțe, pe fondul incertitudinii legată de asistența internațională, la începutul acestui an autoritățile de la Kiev a luat măsuri pentru menţinerea stabilităţii financiare a ţării.

Marcenko a declarat că autoritățile Kievului a început să se confrunte cu o lipsă de fonduri, dar deocamdată găsește resurse pentru a răspunde nevoilor cetățenilor. Potrivit demnitarului, un colac e salvare va veni în martie, atunci când Ucraina se așteaptă să primească 4,5 miliarde de la UE din pachetul de sprijin de 50 de miliarde de euro convenit la 1 februarie, care este distribuit pentru perioada 2024-2027. Kievul așteaptă și 1,5 miliarde de dolari de la Banca Mondială.

„Aceste fonduri ne vor permite să acoperim nevoile. Ne așteptăm ca aceste surse să fie suficiente pentru prima jumătate a anului”, a explicat Marcenko.

La începutul lunii ianuarie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat țările occidentale că autoritățile de la Kiev nu va putea plăti pensiile celor 11 milioane de persoane dacă nu va primi asistență financiară. De asemenea, economia ucraineană va reveni la modul de „supraviețuire”, a declarat ministrul Economiei al Ucrainei, Iulia Sviridenko. Potrivit calculelor demnitarului, fără sprijinul occidental, Kievul va trebui să amâne plata salariilor pentru 500 de mii de funcționari publici și pentru 1,4 milioane de profesori.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.