VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

R. Moldova va fi sprijinită de UE în contextul destabilizărilor Rusiei, anunță diplomația franceză

Unele state europene vor discuta, în curând, despre cum să consolideze sprijinul militar pentru Kiev și Chișinău. Acest lucru se va întâmpla pentru a combate încercările Rusiei de a destabiliza situația din R. Moldova, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Moldova se confruntă cu încercări de destabilizare tot mai agresive, foarte probabil conduse de Rusia. Apelul separatiştilor fără autonomie pentru o aşa-numită protecţie din partea Moscovei este un scenariu familiar, iar situaţia din regiunea transnistreană este urmărită cu mare atenţie”, a declarat adjunctul purtătorului de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Christophe Lemoine.

Demnitarul a precizat că problema va fi discutată între unii miniştri europeni de Externe şi ai Apărării la o întâlnire la Paris în zilele următoare, care se va concentra, de asemenea, pe consolidarea sprijinului pentru Ucraina.

Întâlnirea, despre care diplomaţi europeni au spus că ar putea avea loc pe 7 martie, a fost plănuită după o conferinţă privind Ucraina la începutul acestei săptămâni.

Reuniunea îşi propune să vină cu idei concrete privind apărarea cibernetică, producţia de arme, apărarea ţărilor ameninţate de Rusia, în special Republica Moldova, protejarea frontierei Ucrainei cu Belarus şi operaţiunile de deminare.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.