VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ucraina anunță că a lovit trei sisteme ruseşti de apărare antiaeriană din Crimeea

Armata ucraineană a declarat că a avariat în timpul nopţii trei sisteme ruseşti de apărare sol-aer, în atacuri cu rachete desfăşurate în peninsula Crimeea ocupată de Moscova, relatează Reuters.

Atacurile au lovit un sistem S-400 în Djankoi şi două sisteme S-300 mai puţin avansate în apropiere de Evpatoria şi Ciornomorske, rezultând „pierderi semnificative” pentru apărarea aeriană rusă, a declarat luni Statul Major al Ucrainei. Reuters precizează nu a putut verifica în mod independent declaraţia. Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ministerului rus al Apărării.

Canalele locale Telegram au raportat explozii în apropiere de Djankoi şi Evpatoria. Armata ucraineană susţine că loviturile sale au oprit radarele sistemelor ruseşti şi au detonat muniţie în zonă.

„Niciuna dintre rachetele noastre nu a fost interceptată de apărarea aeriană „extrem de eficientă” a inamicului”, a declarat armata pe contul său de Telegram, scrie digi24.ro.

Rusia a lansat în repetate rânduri rachete balistice asupra sudului Ucrainei din peninsula Crimeea, pe care Moscova a confiscat-o şi ocupat-o ilegal în 2014. În ultimii doi ani, după invazia la scară largă a Rusiei, Ucraina a efectuat la rândul său multiple lovituri aeriene şi navale asupra ţintelor ruseşti din peninsulă şi a provocat daune semnificative flotei Moscovei din Marea Neagră.

Ucraina a mai declarat că a avariat două feriboturi din Crimeea pe 30 mai şi a oprit operaţiunile acestora între peninsulă şi continentul rusesc. Navele fuseseră folosite ca rezervă la podul de 18 km construit de Rusia, pe care Ucraina l-a atacat anterior.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.