VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Turul II al alegerilor prezidențiale: Dorin Recean: Am votat pentru pace, prosperitate și pentru ca să fim liberi să ne construim viața aici, acasă!

Update: Premierul Dorin Recean și-a exercitat dreptul la vot. Prim-ministrul declară că a votat „pentru pace, prosperitate și pentru ca să fim liberi să ne construim viața acasă”.

„Am votat pentru pace, prosperitate și pentru ca noi să fim liberi să ne construim viața aici, acasă. Suntem într-un moment de atac din partea grupărilor criminale care au cumpărat foarte multe voturi și de asta este foarte important să ne mobilizăm, să votăm, pentru că votul nostru va învinge fruda electorală care o perpetuează.”

Potrivit oficialului, atât Ministerul de Interne, cât și celelalte instituții lucrează intensiv pentru ca „să fie prevenit acestatac asupra democrației”.

„Încurajăm pe fiecare să iasă la vot. Votul nostru va decide care este viitorul R. Moldova și astăzi trebuie să alegem liderul care ne va conduce spre Uniunea Europeană și spre o viață aici, la noi acasă”, a mai declarat premierul.

Update: Până la ora 10:00, și-au exercitat dreptul la vot 291.153 de alegători, ceea ce reprezintă 10,58%.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, în turul I de scrutin, la această oră, era înregistrată o rată de participare puțin peste 7%.

Cea mai activă prezență la urnele de vot se înregistrează în circumscripția electorală Rezina, unde, potrivit datelor, rata de participare e de peste 12%.

În municipiul Chișinău au votat circa 10% dintre alegători.

În cele 30 de secții de votare constituite pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, au votat peste 5 mii de alegători.

În străinătate procesul de vot se desfășoară și el în condiții normale.

La ora 09:00 (ora Moldovei) și-au început activitatea 32 de secții de votare câteva state europene: Irlanda, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord și Portugalia. Urmează să se deschidă, în următoarele ore, și cele 21 de secții de votare din SUA și Canada.

În raport cu primul tur al alegerilor, procentul prezenței la vot la această oră este mai mare decât cel din 20 octombri02024e, când, până la ora 10:00, au votat circa 18 mii de alegători.

Până la această oră, la secțiile se votare deschise în afara țării au votat circa 30 de mii de alegători. Sunt înregistrate aglomerații la unele secții de votare din următoarele state: Turcia, Federația Rusă și Italia.

Până la această oră nu au fost raportate incidente majore care să afecteze desfășurarea alegerilor, iar toate măsurile de siguranță sunt în vigoare pentru a proteja integritatea procesului de vot.

CEC a fost informat despre unele cazuri de transportare organizată a alegătorilor la unele secții de votare. Cazurile sunt documentate, iar cu detalii CEC va reveni pe parcurs.

În același context, Inspectoratul General al Poliției a informat CEC despre înregistrarea, până la această oră, a 11 cazuri de încălcări ale procesului electoral:

  • fotografierea buletinului de vot – 2 cazuri (1 proces verbal întocmit);
  • agitația electorală interzisă – 2 cazuri;
  • afișajul electoral neautorizat- 2 cazuri;
  • transportarea organizată a alegătorilor – 1 caz;
  • încălcarea dreptului la vot – 1 caz;
  • alte incidente – 3 cazuri.

Update: Candidatul la alegerile prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, și-a exprimat dreptul la vot.

„Împreună cu familia am votat pentru o Moldovă liberă și prosperă. O Moldovă care își respectă cetățenii”, a menționat la ieșirea din secția de votare, Alexandr Stoianoglo.

Update: Deputatul PAS, Radu Marian, îndeamnă cetățenii să iasă masiv la vot pentru „a da o palmă” hoților care încearcă să cumpere voturi.

Update: Până la ora 08:30 și-au exercitat dreptul la vot deja 117.323 de cetățeni, puțin peste 4% din alegători.

Update: Conform situației de până la ora 08:00, procesul de votare este în plină desfășurare în 38 de secții de votare din Japonia, China, India, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Belarus, Qatar, Federația Rusă, Turcia, Bulgaria, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Grecia, Israel, România și Ucraina.

Alte 135 de secții de votare din Europa Centrală și Occidentală și-au început între timp activitatea.

În cazul celor 3 secții de votare destinate votului prin corespondență, plicurile cu opțiunile de vot sunt deja recepționate, întrucât procesul de votare prin corespondență s-a încheiat joi, 31 octombrie 2024. Pentru acest tur de scrutin, au fost recepționate în termen 1 447 de plicuri cu buletine de vot. Acestea vor fi deschise după încheierea procesului de votare, la ora locală 21:00 a statelor în care sunt organizate aceste secții de votare.

Pentru un proces electoral corect și transparent, CEC este sprijinit de mai multe instituții ale statului, implicate în asigurarea corectitudinii și bunei desfășurări a procesului electoral.

Scrutinul de astăzi va fi monitorizat de peste 2.400 de observatori acreditați de către CEC.

Informăm că, cetățenii, care din motive de sănătate sau alte circumstanțe, nu se pot deplasa la secția de votare, pot solicita urna de vot mobilă până la ora 14:00 a zilei de astăzi, la prezentarea unui certificat medical.

Alegătorii, atât din țară, cât și de peste hotare, pot vota în baza următoarelor acte:

·buletinul de identitate valabil;

·buletinul de identitate provizoriu;

·pașaportul cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv cu termen de valabilitate expirat.

Menționăm că Agenția Servicii Publice va activa în regim special, de la orele 07:00 până la 21:00 pentru a elibera, la solicitare, buletine de identitate provizorii și vor fi înmânate buletinele de identitate solicitate anterior.

Astăzi, în Republica Moldova se desfășoară turul II al scrutinului electoral pentru alegerea președintelui. Pentru fotoliul de șef al statului luptă candidata PAS, Maia Sandu, și candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo.

Începând cu ora 07:00, în întreaga țară, au fost deschise toate cele 1 988 de secții de votare, dintre care 30 de secții fiind organizate pentru alegătorii domiciliați în localitățile din stânga Nistrului.

Turul II de scrutin se desfășoară în aceleași condiții ca și primul tur. Astfel, în listele electorale de bază sunt înregistrați 2 707 641 de alegători.

Buletinele de vot au fost tipărite în limbile: română, ucraineană, bulgară, rusă, găgăuză și romani. Tirajul total a constituit 3 659 696 buletine de vot.

În străinătate, cetățenii cu drept de vot sunt așteptați astăzi la cele 228 de secții de votare care s-au deschis sau urmează a fi deschise pe parcursul zilei, în dependență de ora locală a statului.

Pentru cetățenii care votează în Franța, Italia, Marea Britanie, Spania și Belgia: Unele secții și-au schimbat adresele. MAE recomandă verificarea adresei secției de votare înainte de a merge la vot.

Lista completă a secțiilor de votare deschise în străinătate poate fi găsită aici.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.