VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Transportatorii anunță noi proteste dacă nu li se respectă revendicările

Transportatorii amenință că vor ieși din nou la proteste dacă nu va fi modificat Codul transporturilor rutiere. O declarație în acest sens a fost făcută de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), care a trimis o solicitare de înregistrare a inițiativei legislative în acest sens, propusă pe 11 martie.

La demers au fost anexate cererile semnate de mai mult de 130 operatori de transport rutieri, care operează cumulativ peste  60% din rutele regulate și care se solidarizează cu cerința APOTA de modificare a CTR.

”Amintim că ignorarea cerinței de modificare a legislației în domeniul transporturilor rutiere și de ajustare a acesteia la reglementările europene au servit drept temei pentru organizarea protestelor transportatorilor, inclusiv prin sistarea rutelor regulate. Elaborarea proiectului APOTA privind modificarea CTR a avut loc în urma recepționării invitației Președintelui Parlamentului ca transportatorii să vină cu un proiect, pe marginea căruia vor fi organizate discuții și adoptate decizii” se arată în comunicatul citat de deschide.md.

APOTA a avertizat că, în cazul în care proiectul va fi lăsat fără răspuns sau nu va duce la îmbunătățirea legislației, transportatorii vor fi nevoiți să revină la proteste.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.