Ion Ciobanu, component al naționalei U17 a R. Moldova, a semnat cu Union Berlin – echipa de pe locul patru, în Bundesliga, anunță cei de la Bild. Atacantul de 17 ani și-a pus semnătura pe un contract valabil până în 2025.
Un moldovean, la Union Berlin
Ion Ciobanu, discipol al academiei celor de la Sheriff Tiraspol, începând cu anul 2021, s-a aflat sub contract cu FC Nurnberg, reprezentând mai multe categorii de juniori, la această echipă.
Pe lângă postul de atacant central, Ion Ciobanu mai evoluează atât ca winger dreapta, cât și ca winger stânga. În cele cinci meciuri adunate pentru naționala R. Moldova de până la 17 ani, tânărul atacant a marcat un gol și a oferit o pasă de gol.
Pentru început, Ion Ciobanu va evolua la Union Berlin U19.