Încă cinci farmacii au fost deschise recent în satele Palanca, raionul Ștefan Vodă, Marinici, raionul Nisporeni, Larga Nouă, Pașcani, raionul Cahul, și Lipnic, raionul Ocnița, în cadrul proiectului „Farmacie în satul tău”. Astfel, proiectul a ajuns în 90 de localități din 27 de raioane din republică, tot mai mulți locuitorii având acum acces la medicamente compensate, rețete electronice și servicii farmaceutice de bază.
Potrivit Ministerului Sănătății, de la începutul anului 2025, au fost inaugurate 38 de farmacii subvenționate.
Proiectul „Farmacie în satul tău” se implementează, începând cu anul 2024, după ce Guvernul a aprobat regulamentul potrivit căruia antreprenorii care vor deschide farmacii în satele în care nu există asistență farmaceutică vor primi licență gratuită și subvenții lunare de la 10 până la 20 de mii de lei, în funcție de venitul înregistrat.