VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Tiraspolul, chemat să renunțe la tensiuni inutile și panică în regiune

Administrația de la Tiraspol politizează exagerat negocierile privind soluționarea conflictului transnistrean și nu contribuie la depășirea barierelor artificiale și a problemelor în interesul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Declarația a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, care s-a întâlnit astăzi cu reprezentantul permanent al Rusiei la OSCE, Aleksandr Lukașevici, și cu reprezentantul special al Moscovei în procesul de negocieri, Vitali Treapițîn.

În cadrul discuțiilor, Oleg Serebrian și-a exprimat speranța că Federația Rusă nu va limita mandatul de activitate al Misiunii OSCE în Republica Moldova și va sprijini în continuare formula de reglementare pașnică și finală a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în hotarele recunoscute de comunitatea internațională.

„Republica Moldova pledează pentru respectarea necondiționată a principiului inviolabilității frontierelor, consfințită în Acordul Final de la Helsinki. Nu pot exista alte soluții durabile și legale pentru conflictele din Europa de azi. Respectarea necondiționată a frontierelor recunoscute internațional, reglementarea pașnică a litigiilor dintre state și respectarea drepturilor minorităților etnice, lingvistice și confesionale în deplină concordanță cu rigorile Consiliului Europei și OSCE – iată principiile de care trebuie să ne conducem. Pacea și stabilitatea în Europa nu pot fi restabilite și păstrate fără respectarea acestor principii”, a declarat vicepremierul Oleg Serebrian.

Oficialul a mai precizat că Tiraspolul, spre regret, politizează problemele abordate în cadrul platformei de dialog a reprezentanților politici, a grupurilor de lucru și a Comisiei Unificate de Control. Oleg Serebrian a evocat necesitatea evitării focarelor de tensiune inutile și renunțării la declarații ce răspândesc incertitudine și panică în spațiul public. ”Tiraspolul trebuie să accepte un dialog constructiv, menit să conducă la reintegrarea țării, la soluționarea problemelor economice și sociale ale cetățenilor și la restaurarea statului de drept în stânga Nistrului”, se mai arată în comunicatul Guvernului.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.