VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Tinerii din diaspora vor să pună umărul la schimbarea lucrurilor în bine la ei acasă

Cu toții ne dorim un viitor mai bun acasă. Cunoștințele și experiențele comune ne pot ajuta să realizăm un proiect util pentru tinerii din Moldova, susțin organizatorii  Forumului Studenților din Diaspora, care va avea loc în acest week-end. Echipele create în cadrul Forumului vor prezenta câteva proiecte, iar cele mai bune vor fi implementate cu concursul Ligii Studenților Originari din R. Moldova.

Tinerii plecați să studieze peste hotare îi respectă pe cei care au decis să rămână acasă și să contribuie direct la dezvoltare, fiecare după puterile sale și cu ce știe el mai bine. „Ne bucurăm că atâția tineri frumoși au rămas acasă. Îmi înflorește inima când îi aud că vor să facă o schimbare. E adevărat că ei sunt mai puțini decât cei care se plâng. Întotdeauna e mult mai ușor să ne plângem, să ne lăsăm bătuți și să decidem că nu mai putem face nimic…”, a declarat Mihaela Furculiță, invitată a emisiunii „Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei, alături de colegul său Ambrozie Țurcanu, președintele Ligii Studenților Originari din R. Moldova.

Fiind întrebat ce schimbări doresc să se producă în Republica Moldova, Ambrozie Țurcanu a spus că atât de multe schimbări ar trebui operate, că i-ar trebui câteva ore să vorbească despre toate.

„Vrem ca oamenii să aibă mai multă inițiativă. Nu cred că în Moldova sunt multe familii în care copiii sunt învățați să facă voluntariat. Nu prea există spirit civic. În Moldova, spiritul civic este slab dezvoltat. În Moldova nu există prea multe familii în care voluntariatul îl practică și părinții, și copiii”, a afirmat Ambrozie Țurcanu.  

„Majoritatea dintre noi am început să facem voluntariat de mici. Ceea ce face o societate mai bună este voluntariatul, care îi învață pe copii să le pese de orașul, de țara lor. Noi trebuie să ne amintim de comunitățile noastre care se adunau sâmbăta în sat, comunicau, se ajutau. Acum, însă, mulți au devenit foarte individualiști, dar împreună problemele se rezolvă mult mai ușor”, a spus Mihaela Furculiță.

Studenții de peste hotare au creat Liga Studenților Originari din R. Moldova. Ei astfel comunică, își împărtășesc experiența, se ajută unii pe alții, îi susțin pe cei nou veniți, analizează ce se întâmplă acasă, în politica moldovenească, și fac planuri de viitor. Viitorul în care unii dintre ei se văd contribuind la schimbarea lucrurilor în bine la ei acasă.

Autor

  • Hadarca Natalia

    Producătoare la „Vocea Basarabiei”. A activat la publicațiile „Jurnal de Chișinău”, „Timpul”, „Adevărul”, „Evenimentul Zilei”. A fost desemnată printre cei 10 jurnaliști ai Anului 2011.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.