VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Țigări contrafăcute, în valoare de 350 de mii de lei, ridicate în urma a patru percheziții desfășurate în Chișinău

Ofițerii Serviciului Vamal și procurorii PCCOCS au desfășurat patru percheziții în municipiul Chișinău și în afara acestuia într-un dosar penal pornit pentru producerea țigaretelor contrafăcute.

Potrivit unui comunicat al Serviciului Vamal, în urma perchezițiilor au fost confiscate peste 200.000 de țigarete inscripționate cu marca unui brand autohton, cu o valoare estimată de aproximativ 350.000 de lei, precum și mijloacele de transport utilizate în săvârșirea infracțiunii.

Conform informațiilor preliminare, o parte dintre țigarete era destinată exportului ilegal, iar restul urma să fie comercializat pe piața internă fără a fi supus accizării.

În cadrul acestui caz, sunt cercetați doi cetățeni, ambii în vârstă de 44 de ani, care se află în stare de libertate și urmează să fie recunoscuți în calitate de bănuiți.

În prezent, autoritățile desfășoară alte acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunii.

Acum o lună, angajații Serviciului Vamal au destructurat activitatea unei fabrici clandestine de producere a două mărci de țigări contrafăcute, camuflată sub paravanul activității unei gospodării țărănești, din r-nul Fălești, Republica Moldova.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.