VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Testele de la examene, pe internet: MEC a inițiat o anchetă de serviciu

Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat după ce pe un canal de telegram au fost publicate poze cu testele de examen la matematică și limba română (clasa IX) și rezolvarea acestora.

Potrivit MEC, imaginile au apărut în timpul desfășurării probei de examen, fapt care contravine legislației în vigoare.

Mecanismele de securizare a testelor de examen au permis identificarea instituțiilor de învățământ de unde au avut loc scurgerile de informații. A fost dispusă o anchetă de serviciu, materialele fiind transmise către Inspectoratul General de Poliție. Subiectul va fi discutat și în cadrul ședinței Comisiei Naționale de Examene”, menționează instituția.

Instituția subliniază că persoanele implicate în organizarea și desfășurarea examenelor naționale de absolvire a gimnaziului care nu respectă prevederile Regulamentului cu privire la examenele naționale de absolvire a gimnaziului sau manifestă neglijenţă în exercitarea atribuţiilor (tolerarea acţiunilor sau intenţiilor de încălcare a prevederilor prezentului regulament) sunt sancţionaţi cu destituirea din funcție.

Menționăm că Regulamentul cu privire la examenele naționale de absolvire a gimnaziului prevede că „Nu se permite realizarea copiilor, fotocopiilor sau preluarea sub orice formă a informaţiei din testele administrate în examene”.

Totodată, este interzisă publicarea subiectelor examenelor naționale de absolvire a gimnaziului, precum și a soluțiilor la acestea, până la începerea examenului respectiv sau pe durata desfășurării acestuia.

Candidaţii care sunt surprinşi copiind sau transmiţând soluţii cu privire la rezolvarea subiectelor, sunt eliminaţi de la proba respectivă, iar testul este anulat, prin proces-verbal, cu menţiunea „test anulat pentru fraudă”. Testul anulat nu se verifică. Candidaţii respectivi pot susţine repetat examenul în sesiunea suplimentară.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.