Termenul-limită de înregistrare cadastrală a caselor individuale de locuit va fi extins cu doi ani. Un proiect de modificare a Codului urbanismului și construcțiilor a fost votat astăzi, în prima lectură, de Parlament.
Proiectul vizează casele individuale cu cel mult două etaje, cu anexe gospodărești aferente, situate în intravilanul localităților, precum și casele de vacanță construite pe terenurile întovărășirilor pomicole. Acestea vor putea fi înregistrate până la 30 ianuarie 2028. În prezent, Codul urbanismului și construcțiilor prevede termenul-limită de până la 30 ianuarie 2026.
De asemenea, proiectul stipulează că în cazul în care consiliul local nu a aprobat nicio taxă pentru emiterea certificatului de edificare a construcției, acesta va fi eliberat gratuit.
În același timp, Codul urbanismului și construcțiilor ar putea fi completat cu un alineat care prevede că documentația de proiect pentru lucrările de reparație curentă a drumurilor și de amenajare a trotuarelor, elaborată în conformitate cu normativele tehnice ce reglementează distanțele pe orizontală și pe verticală, nu va necesita avizarea suplimentară de către deținătorii sau gestionarii rețelelor edilitare amplasate în zona respectivă.
După definitivare, proiectul de lege va fi propus Parlamentului pentru examinare în lectura a doua.






