Fântâni și râuri sărăcite de ape, pășuni vopsite-n rugină, lanuri îmbătrânite de sete, livezi cu frunze zbârcite, drumuri încărcate cu colb și toate acestea înțepenite într-un un miros dogorâtor de arșiță. Un astfel de tablou a lăsat drept moștenire ultima lună de vară primei luni de toamnă. Domnul August așa și nu mai găsise cuvinte de dragoste pentru doamna Ploaie. Nici nu prea obosise în căutări. De aceea septembrie se lăsă peste meleaguri cu totul și cu totul sleit de puteri și neobișnuit de însetat. Dar nu se dădea bătut. Înțelegea că trebuie numaidecât să schimbe peisajul. Misiunea lui fiind salvarea a tot ce mai poate fi salvat. De aceia mai întâi a potolit elanul mercurului din termometre, coborând – ul cu câteva gradații. Apoi s-a pus de bine cu norii de ploaie, convingându-i să nu se prea grăbească și să mai zăbovească un pic pe la noi. Și a început ploaia. Ploua liniștit, blând și cu multă răbdare. Pământul răsuflă și el , în sfârșit, a ușurare. Încetul cu încetul începu să-și revină din oboseala căldurilor istovitoare întreaga natură. Strugurii se întreceau cu sfecla de zahăr în hărnicia de a-și potoli setea și a se încărca cu dulceață . Pășunile îmbrăcau straie de primăvară…
