VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Sute de cetățeni s-au înregistrat prealabil pentru alegerile prezidențiale: Cei mai activi sunt cei din Germania, România și Italia

Peste 1.300 de persoane s-au înregistrat prealabil pentru alegerile din 20 octombrie, când vor avea loc alegerile prezidențiale și referendumul constituțional cu privire la aderarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Cei mai activi sunt cetățenii moldoveni din Germania, România, Italia, Statele Unite ale Americii și Franța.

„Le amintim tuturor celor care au rude, apropiați, cunoscuți în străinătate și care doresc să se înregistreze prealabil să o facă pe platforma Comisiei Electorale Centrale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, într-o conferință de presă, scrie IPN.

Înregistrarea prealabilă pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie este în desfășurare pentru cetățenii cu drept de vot care sunt stabiliți peste hotare.

Înregistrarea prealabilă este unul dintre cele trei criterii folosite de Comisia Electorală Centrală pentru a decide numărul de secții deschise în străinătate. Termenul limită pentru înregistrarea prealabilă este 6 septembrie.

Totodată, pentru a putea vota prin corespondență, alegătorul trebuie să realizeze Înregistrarea prealabilă, inclusiv cu opțiunea de înregistrare pentru votul prin corespondență. Votul prin corespondență este o metodă alternativă de vot cu utilizarea serviciilor poștale în SUA, Canada, Islanda, Norvegia, Suedia, Finlanda.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.