VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Suport financiar de până la 600.000 de lei pentru femeile din Moldova care dezvoltă afaceri

Femeile care dezvoltă afaceri vor beneficia de un suport financiar din partea statului de până la 600 de mii de lei. Prevederile sunt incluse în noul Program de susținere a antreprenoriatului feminin, aprobat, astăzi, de Cabinetul de miniștri.

Programul prevede acordarea unui sprijin financiar nerambursabil de până la 200 de mii de lei antreprenoarelor care vor deschide afaceri noi și 600 de mii de lei – pentru afacerile în dezvoltare.

De asemenea, Programul include „pachetul e-comerț”, care prevede măsuri de sprijin pentru dezvoltarea comerțului electronic în valoare de 30 de mii de lei – pentru afacerile debutante și 50 de mii de lei – pentru întreprinderile în dezvoltare.

Totodată, beneficiarele Programului vor avea acces la un set de măsuri care prevăd îmbunătățirea abilităților manageriale ale antreprenoarelor prin facilitarea accesului la informație, instruire, consultanță și mentorat. Programul include și acțiuni privind promovarea imaginii femeii antreprenoare în societate și consolidarea comunităților de femei-antreprenoare din țara noastră. 

Independența și abilitarea economică a femeilor este esențială pentru realizarea drepturilor lor și asigurarea egalității de gen. Femeile trebuie să participe în mod egal pe piața muncii și în activități de antreprenoriat”, a menționat viceprim-ministrul Dumitru Alaiba.

Pentru implementarea obiectivelor Programului, a fost estimat un buget de 30 de milioane de lei, pentru o perioadă de implementare de 36 de luni, cu posibilitatea de a fi prelungit în baza mijloacelor financiare suplimentare disponibile.

Conform datelor Biroului Național de Statistică, mai multe femei (90,3%) decât bărbați (82,3%) conduc întreprinderi micro și sunt prezente, în special, în domenii precum comerțul cu amănuntul, servicii și HoReCa. Totodată, femeile reușesc să dezvolte mai rapid afacerile. 

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.