VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Stoltenberg: Antrenarea piloților ucraineni pe avioane F-16 nu înseamnă că NATO ia parte la conflict

Antrenarea piloţilor ucraineni pentru a putea pilota avioane de vânătoare F-16, de fabricaţie americană, nu face din NATO parte o parte a conflictului din Ucraina, a declarat marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

„Ucraina are dreptul să se apere. Noi ajutăm Ucraina să pună în aplicare acest drept. „Aceasta nu face ca NATO şi aliaţii din NATO să fie parte a conflictului”, a declarat Jens Stoltenberg,

Secretarul general al NATO a apreciat că anunţul făcut anterior de mai multe ţări privind disponibilitatea lor de a antrena piloţi ucraineni pe F-16 arată dorinţa de a sprijini Ucraina în faţa unei invazii ruse pe termen lung, notează EFE.

„Aceasta demonstrează disponibilitatea noastră de a sprijini Ucraina şi de a ne pregăti pe termen lung”, a afirmat Stoltenberg la sosirea la o reuniune a miniştrilor apărării din Uniunea Europeană, la care participă în calitate de invitat.

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a amenințat marți că „cu cât mai distructive vor fi armele livrate (Ucrainei n.r.) cu atât mai probabil devine scenariul a ceea ce se numește apocalipsa nucleară”. Jens Stoltenberg a subliniat importanţa „cooperării strânse” dintre UE şi NATO în contextul războiului din Ucraina, remarcând că „doar în ultimele luni” a fost posibil să-i fie livrate Kievului tancuri şi rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune care „fac diferenţa pe câmpul de luptă”, potrivit digi24.ro.

Stoltenberg a salutat faptul că unele ţări occidentale vor începe să antreneze piloţi ucraineni pentru a opera avioane de luptă F-16, întrucât aceasta „ne oferă oportunitatea, posibilitatea de a lua decizii şi cu privire la livrări (de F-16 către Ucraina) mai târziu”.

Mai multe state membre NATO şi-au anunţat intenţia de a pregăti piloţi ucraineni pentru a putea opera F-16, între care SUA, Marea Britanie sau Polonia. Pe lângă livrările de arme, secretarul general al NATO a precizat că, pentru a continua susţinerea Ucrainei, statele aliate trebuie, de asemenea, să crească producţia de arme şi muniţii, o problemă despre care a spus că va face parte din viitoarele discuţii ale miniştrilor apărării.

„Trebuie să evităm crearea de noi bariere între aliaţii NATO, trebuie să consolidăm baza industrială transatlantică pentru a ne asigura că ne putem reface propriile stocuri, pentru a ne garanta propria disuasiune şi apărare, dar şi pentru a continua să sprijinim Ucraina”, a afirmat Stoltenberg.

El a spus că a invitat reprezentanţi ai industriei de apărare din ţările aliate la un eveniment care va avea loc în timpul următoarei reuniuni a miniştrilor apărării din cadrul NATO, preconizată între 15 şi 16 iunie la Bruxelles. Aceasta va reuni industria de apărare şi miniştrii apărării din ţările aliate. Stoltenberg a indicat că a invitat la respectiva reuniune şi reprezentanţi ai Ucrainei, precum şi pe şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, şi pe comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton. Obiectivul este de a asigura o „cooperare cât mai completă cu industria de apărare”, a subliniat secretarul general al NATO.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.