VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Statele UE ard tot mai puțini combustibili fosili pentru a produce electricitate

Cele 27 de state membre au ars cu 17% mai puțin combustibil fosili pentru a produce energie electrică, în prima jumătate a acestui an, față de aceeași perioadă a anului 2022, arată un studiu al grupului pentru energie curată Ember, citat de digi24.ro. De asemenea, mai multe țări, precum Grecia și România, au doborât recorduri pentru cota de energie care provine din surse regenerabile, aceste state trecând de pragul de 50%.

Pentru a încerca să oprească încălzirea planetei, UE a promis că va reduce poluarea cu gaze cu efect de seră cu 65% față de nivelul din 1990 până la sfârșitul deceniului și că va atinge emisii nete zero până în 2045. Pentru a ajunge acolo, va trebui probabil să folosească mai puțină energie, dar mai multă electricitate decât în prezent, deoarece mai mulți oameni încălzesc locuințele și conduc mașini electrice, în loc de a folosi combustibili fosili.

Raportul a constatat că generarea bazată pe combustibili fosili în prima jumătate a anului 2023 a scăzut cu peste 20% în 11 țări UE și cu peste 30% în cinci dintre ele. 14 țări au înregistrat cea mai scăzută rată totală de fosili înregistrată pentru perioada respectivă. În șapte țări, Austria, Cehia, Danemarca, Finlanda, Italia, Polonia și Slovenia, arderea combustibililor fosili a atins cel mai scăzut nivel din acest secol.

Potrivit Raportului Ember, creșterea energiei solare a continuat în prima jumătate a anului, producând cu 13% mai multă energie electrică decât a făcut-o în aceeași perioadă din 2022. Generarea eoliană a crescut cu 5%, în timp ce energia hidroelectrică a crescut cu 11% după un deficit din cauza secetei generalizate de anul trecut.

Raportul a cerut guvernelor să construiască mai repede turbine eoliene și panouri solare. De asemenea, a mai spus că ar trebui să extindă „urgent” rețeaua de electricitate, să construiască mai multe baterii pentru a stoca electricitate și să simplifice procesul de obținere a autorizațiilor pentru infrastructura de energie curată.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.