O spălătorie socială modernă a fost inaugurată în comuna Cocieri, raionul Dubăsari, pentru a sprijini persoanele aflate în dificultate. Dotată cu mașini de spălat, uscător performant, masă de călcat și produse de igienă, încăperea oferă servicii gratuite de igienă pentru peste 100 de locuitori aflați într-o situație socială și materială vulnerabilă.
Proiectul a fost realizat de Asociația Obștească „Social Asist” în parteneriat cu Primăria comunei Cocieri, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, care a oferit un grant de 27.900 de euro. Autoritatea locală a contribuit la rândul său cu aproximativ 7.000 de euro.
Începând cu mai 2025, Primăria Cocieri va prelua gestiunea spălătoriei, asigurând funcționarea continuă a acesteia pentru comunitate.
Inițiativa face parte din proiectul „Promovarea OSC-urilor în calitate de parteneri în dezvoltarea serviciilor sociale reziliente”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un consorțiu format din Keystone Moldova, Fundația Dorcas-Moldova și Asociația pentru Educație „Neoumanist”.
Proiectul reflectă angajamentul autorităților locale și al partenerilor europeni în sprijinirea comunităților vulnerabile și în dezvoltarea serviciilor sociale durabile în Republica Moldova.