VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Corupția și nepotismul, cele mai mari piedici în drumul nostru european

Fiecare al doilea moldovean vrea ca Republica Moldova să adere cât mai curând la Uniunea Europeană. Cetățenii care împărtășesc însă această viziune susțin că cea mai mare frână în tot acest parcurs sunt corupția și nepotismul din societate, în special din instituțiile statului.

Sondajul prezentat astăzi de Compania Magenta Consulting arată că 48 la sută dintre cetățenii Republicii Moldova vor ca țara noastră să facă parte din Uniunea Europeană, iar 34% pledează pentru o apropiere de Federația Rusă, după modelul Belarusului.

Dintre moldovenii care au aspirații europene, cei mai mulți susțin că cel mai mare obstacol în procesul de aderare sunt fenomenul corupției și nepotismul, după care urmează sărăcia. Un alt aspect care ne îngreunează acest drum este conflictul transnistrean și influența Rusiei în regiune. Totodată, un impediment, potrivit persoanelor chestionate, este și atitudinea guvernării sau a politicienilor.

Studiul mai arată că 34% dintre cetățenii Republicii Moldova își doresc unirea cu România, în timp ce 52% se pronunță împotriva acestei opțiuni.

Sondajul a fost realizat în perioada 11 ianuarie – 6 februarie pe un eșantion de 1421 de persoane. Marja de eroare este de 2,9%.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.