VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Șoferul care a provocat tragicul accident de lângă Codreanca, plasat în arest

Șoferul acuzat că a provocat accidentul de lângă Codreanca, în care au murit 5 oameni, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost emisă miercuri de către magistrații Judecătoriei Strășeni, a precizat pentru IPN ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Strășeni, Mariana Didenco.

Accidentul s-a produs pe 10 august. Șoferul, în vârstă de 22 de ani, este învinuit că a trecut neregulamentar pe contrasens și a provocat coliziunea frontală cu un alt automobil. Ambele vehicule au luat foc în urma impactului.

În mașina pe care o conducea tânărul au murit carbonizate iubita acestuia, în vârstă de 17 ani, și o femeie de 56 de ani, luată cu mașina la ocazie împreună cu trei nepoți, de 6, 7 și 13 ani. În cea de-a doua mașină au murit șoferul, în vârstă de 37 de ani, soția acestuia, de 32 de ani, și mama femeii, de 54 de ani. Copiii cuplului, de un an și 9 ani, au fost scoși din autovehicul de trecători.

Toți cinci copii care au suferit în accident au ajuns la Institutul Mamei și Copilului. În Secția reanimare continuă să se afle copilul de 9 ani. Ceilalți sunt în Secția ortopedie și vor mai rămâne în spital cel puțin în această săptămână, a comunicat pentru IPN purtătorul de cuvânt al instituției, Maxim Cazacu.

Pentru astfel de accidente, soldate cu moartea mai multor persoane, legislația prevede de la 6 la 10 ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.