VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Situație epidemiologică alarmantă în municipiul Chișinău: Spitalele pentru copii, arhipline. Apel către părinți și profesori

Situația epidemiologică în municipiul Chișinău este alarmantă. Majoritatea spitalelor municipale, în special cu profil pediatric, au depășit capacitatea maximă de paturi. Datele au fost prezentate în cadrul ședinței operative a Primăriei de către șefului Direcției generale asistență medicală și socială, Vladimir Bolocan.

„Spitalele municipale, în special cele cu profil pediatric, sunt la capacități peste cele maxime în ceea ce privește acordarea asistenței specializate spitalicești, în special mă refer la Spitalul Clinic municipal nr.1 de copii și Spitalul Municipal de Boli Infecțioase pentru copii. Totodată, vreau sa va spun ca și în cadrul Spitalului Municipal „Valentin Ignatenco” se atestă o situație destul de complexă din cauza că numărul paturilor disponibile ajunge la maxim”, a declarat Vladimir Bolocan.

Potrivit oficialului, majoritatea pacienților sunt internați cu pneumonie și bronhoprenumonie.

În acest sens, șefului Direcției generale asistență medicală și socială îndeamnă părinții să se adreseze la medic și să nu ducă copilul în comunitate în cazul în care suspectă simptome de răceală sau gripă.

„Contagiozitatea este destul de înaltă și riscăm să ajungem la o situație epidemiologică alarmantă în municipiu”, a subliniat Bolocan.

Totodată, funcționarul a făcut apel și către profesori.

„Mă adresez și către profesori și diriginți, în cazul în care depistează copiii cu anumite simptome, să informeze imediat părinții și nu în ultimul rând să-i supravegheze pentru ca situația să nu degradeze până la nivelul de necontrolat”, a mai declarat Vladimir Bolocan.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.