Situația economică actuală și măsurile întreprinse de Executiv pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri atractiv și competitiv au fost discutate la întrevederea prim-ministrei Natalia Gavrilița cu reprezentanții Asociației Businessului European (EBA). Prim-ministra a exprimat deschiderea Guvernului pentru soluționarea, în comun, a dificultăților curente, inclusiv a celor generate de crizele survenite în contextul regional.
„În pofida unei perioade dificile pentru țara noastră, dialogul cu oamenii de afaceri rămâne o prioritate pentru noi. În acest sens, luna septembrie a fost declarata luna businessului, ne-am propus să reanimăm unele subiecte importante și să stabilim împreună obiective pentru viitor. Am luat deja mai multe măsuri așteptate de business, precum ar fi modificări în legislația muncii și în Legea privind ajutorul social, iar, în curând, vor urma și alte acțiuni menite să transforme mediul de afaceri din ţara noastră”, a spus Natalia Gavrilița.
Șefa Executivului s-a referit la Barometrul privind starea businessului din Republica Moldova, elaborat de EBA, menționând că viziunile despre provocări și posibile soluții coincid cu cele ale autorităților. Astfel, barometrul menționează inflația și criza energetică ca fiind principalele probleme cu care se confruntă economia națională. Pentru a ameliora situația, Executivul rămâne antrenat plenar în asigurarea securității energetice, diversificarea surselor de energie și valorificarea resurselor regenerabile. De asemenea, se întreprind măsuri pentru soluționarea problemei lanțurilor logistice perturbate, simplificarea relației între stat și business, introducerea și extinderea instrumentelor de stimulare a antreprenoriatului.
Potrivit prim-ministrei, un subiect important pentru companiile din Republica Moldova rămâne accesul la finanțare. „Este unul din motivele pentru care am mers, recent, la București și am pledat pentru lansarea de noi instrumente financiare și facilitarea accesului la piețele financiare internaționale. Urmează să lansăm, săptămâna viitoare, un nou instrument pentru IMM-uri și, în același timp, suntem conștienți că nu doar companiile mici și mijlocii au nevoie de ajutor”, a subliniat Natalia Gavrilița.
Reprezentanții EBA au salutat acțiunile întreprinse de Guvern și au venit cu propuneri pentru îmbunătățirea unor aspecte cheie în activitatea companiilor. Oamenii de afaceri s-au referit la revizuirea cadrului de politici fiscale pentru a răspunde necesităților businessului, piața de energie, instalarea panourilor fotovoltaice, problema taxelor locale și cea a capitalului uman. Un subiect aparte a vizat suportul din partea statului pentru producătorii de cereale. La finalul discuției, reprezentanții EBA s-au arătat dispuși să contribuie la elaborarea unor noi măsuri, pledând pentru dezvoltarea parteneriatului între sectorul public și cel privat, în scopul îmbunătățirii mediului de afaceri, atragerii investiţiilor şi dezvoltării social-economice a ţării noastre.