VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Sistemele de panouri solare, tot mai solicitate de moldoveni

Peste 2600 de utilizatori de sisteme de panouri fotovoltaice sunt înregistrați, la ora actuală, în Republica Moldova, capacitatea de generare a energiei fiind în creștere de 85 de ori, față de situația de acum cinci ani.

Potrivit Agenției pentru Eficiență Energetică, la sfârșitul lunii februarie, capacitățile de producere a energiei electrice prin intermediul panourilor fotovoltaice, cu aplicarea mecanismului de contorizare netă, adică gestionarea consumului prin intermediul rețelelor furnizorilor, a fost de 46,3 MW.

Astfel, dacă în 2018 erau doar 57 de utilizatori ai contorizării nete, cu o capacitate de doar 542 de kW, la sfârșitul lunii februarie 2023, numărul acestora a depășit 2600, dintre care în jur de 80 la sută sunt persoane fizice.

Contorizarea netă permite consumatorilor casnici sau companiilor să producă energie electrică pentru consum propriu și să livreze în rețea surplusul de energie. La finalul fiecărei luni, producătorul casnic și distribuitorul de energie calculează cantitățile livrate de fiecare parte și achită diferența – consumatorul casnic în luna următoare, iar distribuitorul – în luna aprilie a anului următor. Amintim că pentru instalarea unui sistem fotovoltaic, fiecare consumator trebuie să solicite avizul de racordare la furnizorul de energie electrică, să elaboreze proiectul tehnic, să obțină de la ANRE actul de corespundere pentru admiterea în exploatare și să încheie contractul pentru aplicarea mecanismului de contorizare netă.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.