VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

SIS: Cinci moldoveni și câțiva cetățeni ai altui stat terț, cercetați pentru trădare de patrie și spionaj

Serviciul Informații și Securitate (SIS), anunță că de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), investighează „o rețea de agentură cu implicarea cetățenilor Moldovei și altui stat în acțiuni de trădare de patrie și spionaj”. Informația vine la mai mult de o săptămână de la briefingul la care Maia Sandu a dezvăluit planul Rusiei de a organiza „acțiuni violente, mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții, prin care ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău”.

„În curs de investigare sunt cinci persoane – cetățeni ai Moldovei, dintre care două au fost reținute și plasate în arest în decembrie 2022, iar celelalte trei persoane au statut de bănuit. Acestea au fost cooptate de către exponenți ai serviciilor speciale dintr-un stat terț, cu rol de asistare a acestora, rol descris în Codul penal ca acțiuni care țin de „înfăptuirea activității dușmănoase împotriva Republicii Moldova” – inclusiv acțiuni de destabilizare și de schimbare a orânduirii constituționale în stat, prin violență. Potrivit legii penale, faptele de trădare de patrie sunt pedepsite cu închisoarea de la 12 la 20 de ani”, precizează SIS.

SIS afirmă că suplimentar, în baza probelor acumulate, în vizorul oamenilor legii sunt și cetățeni ai altui stat, cercetați pentru spionaj, „care dirijau și finanțau activitățile subversive ale persoanelor din Moldova”. Reprezentanții SIS menționează că codul penal stabilește pentru aceste fapte pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 12 la 20 de ani.

„Acțiunile sunt investigate începând din 2020 – atât acțiuni planificate, cât și parțial realizate – care țin de facilitarea transferurilor financiare, incitarea urii interetnice, animarea spiritelor destabilizatorii și intoleranță față de anumite categorii de cetățeni, inclusiv recrutarea persoanelor pentru participarea la proteste în masă, de natură să degenereze în acte de violență în interesul unui stat străin”, se mai arată în comunicat.

Autoritățile menționează că investigațiile continuă, iar persoanele vizate se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.