VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Simona Halep a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv

Simona Halep a depus azi, oficial, apelul la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) în cazul suspendării de 4 ani pe care a primit-o în procesul de dopaj. Recursul a fost depus de echipa de avocați a Simonei Halep, condusă de Howard Jacobs, avocatul din Los Angeles care a reprezentat unele dintre cele mai mari nume din sport în litigii legate de dopaj.

Acum, Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) e obligată să vină cu un răspuns în termen de aproximativ o lună.

„Sesizările lor juridice vor fi făcute în următoarele câteva zile, apoi Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA), care supraveghează programul anti-doping în tenisul profesionist, va avea la dispoziție aproximativ o lună pentru a răspunde. Instanța va stabili apoi o dată de audiere, în lunile următoare”, scrie prosport.ro.

Pe 12 septembrie 2023, Simona Halep a fost înștiințată de ITIA că a fost găsită vinovată în procesul de dopaj și a primit o suspendare de 4 ani din toate competițiile oficiale de tenis.

Depistată pozitiv la Roxadustat la US Open 2022 și ulterior acuzată pentru nereguli în pașaportul biologic, Simona Halep a anunțat încă din data de 12 septembrie că nu acceptă verdictul din cazul procesului ei și a transmis clar că va merge să își caute dreptatea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.