Serviciile publice electronice devin mai accesibile pentru oamenii de la sate, pentru care distanța, lipsa de informare sau resursele financiare reprezintă impedimente în solicitarea unui serviciu public
„Digitalizarea servicilor publice face corupția mai grea”, a declarat Iurie Țurcanu, vicepremier pentru digitalizare, în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei.
Invitatul jurnalistei Valentina Ursu a vorbit despre oportunitățile ce le oferă tehnologiile digitale pentru o guvernare mai eficientă, mai accesibilă și mai prietenoasă față de cetățeni și mediul de afaceri.
Cetățenii vor beneficia de mai multe servicii online care vor spori interacțiunea cu autoritățile și vor minimaliza contactul cu funcționarii.
Soluțiile digitale ar trebui să fie o normalitate în relația statului cu cetățenii, mediul de afaceri și societatea civilă. Iar unul din obiectivele legislativului de la Chișinău este sporirea accesibilității cetățenilor la digitalizarea serviciilor publice.
”Digitalizarea serviciilor publice vine să sprijine administrația publică în interacțiunea cu cetățeanul. Dacă administrația publică este una așa cum este, nu neapărat cea mai eficientă, atunci prin digitalizare noi vom optimiza anumite lucruri. Ar trebui să fie luate o serie de măsuri în complex și implementate în deplina lor amploare, astfel încât să resimțim niște schimbări calitative”, a menționat Iurie Țurcanu, viceprim-ministrului pentru digitalizare.
Potrivit lui Iurie Țurcanu, procesul de digitalizare este abia la început de cale. „Sunt peste 130 de cazuri unde deja avem servicii digitale și numărul acestora este în creștere. Scopul nostru este ca să digitalizăm toate serviciile pentru a fi accesibile de oriunde, avem toate șansele ca într-un an jumătate-doi să fim o țară digitalizată cu servicii accesibile de oriunde și nu doar pentru moldovenii din republică, dar și din diasporă”, a mai afirmat invitatul emisiunii „Puncte de reflecție”.
Pentru a putea realiza acest lucru, recent, a fost lansat ”Serviciul guvernamental de livrare”. O altă misiune a serviciilor online este înlăturarea barierelor birocratice pentru investitori”, a conchis Iurie Țurcanu.
E adevărat că tehnologiile digitale schimbă viețile oamenilor – de la modul în care comunicăm până la modul în care trăim și lucrăm.