VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Sentință pentru șoferul care a vrut să scoată din țară anabolizante de peste 1,2 milioane de lei

Șoferul de TIR, care în luna noiembrie 2021 a încercat să scoată din țară anabolizante de peste 1,2 milioane de lei, a fost condamnat la 5 ani închisoare. Decizia a fost pronunțată de magistrații de la Judecătoria Hâncești.

Într-un comunicat remis presei, PCCOCS subliniază că consideră pedeapsa prea blândă și anunță că procurorii o vor contesta.

De asemenea, acuzatorii de stat vor contesta și refuzul Judecătoriei Hâncești de confiscare a contravalorii de peste 1,1 milioane lei a tirului și semiremorcii folosite la comiterea infracțiunii. â

Reamintim, cazul anunțat ține de încercarea unui șofer să scoată din țară prin Leușeni narghilea, medicamente și anabolizante de peste 1,2 milioane lei, camuflate în una din cele două roți de rezervă ale tirului.

Inculpatul a cooperat cu autoritățile și a declarat că urma să le vândă în România, unde urma să-și încarce camionul cu mobilă ce urma să o transporte spre Italia.

Acesta are vârsta de 37 de ani, este originar din Anenii Noi și este angajat al unei companii de transport din România.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.