VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Sentință în cazul Banca Socială: Cinci membri ai consiliului băncii și un administrator, condamnați pentru daune de 127 milioane de lei

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, i-a recunoscut vinovați pe președintele Consiliului Băncii Comerciale Banca Socială SA și alte 4 persoane (printre care preşedintele Consiliului de administraţie, vicepreşedintele consiliului și membrii Consiliului băncii) și un administrator al unei companii de încălcare intenționată a regulilor de creditare în circumstanțe agravante.

Instanța a dispus o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 4 ani în privința administratorului companiei, fiindu-i aplicată măsura preventivă-arestarea preventivă, până când sentința va deveni definitivă, iar în privința a 4 membri ai Consiliului BC,,Banca Socială” o pedeapsă cu amendă în mărime de 60.000 de lei, toți fiind privați de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita activități ce țin de activitatea financiar bancară pe un termen de 5 ani.

Instanța a dispus și încasarea în mod solidar din contul inculpaților în beneficiul BC ,,Banca Socială”, în proces de lichidare a sumei de aproximativ 127 de milioane de lei, cu titlu de prejudiciu cauzat prin infracțiune.

Cauza penală a fost inițiată în mai 2017, iar conform probelor prezentate în instanță, la începutul anului 2013, președintele Consiliului Băncii Comerciale Banca Socială SA, acționând în comun cu membrii Consiliului și alte două persoane, cunoscând că un grup de companii erau în imposibilitate de a restitui creditele contractate anterior de la BC „Banca Socială” SA, care cumulativ cu dobânzile şi penalităţile calculate depăşeau suma de 140 000 000 lei, iar bunurile gajate sau ipotecate în favoarea băncii, erau insuficiente pentru rambursarea integrală a acestora, în baza unui plan organizat au participat la adoptarea unor decizii de acordare a creditelor cu abatere de la regulile generale de creditare şi ordinea de acordare a acestora.

Aceștia au decis acordarea creditelor acelor companii, deși unele dintre ele nu dispuneau nici măcar de mijloace financiare pentru achitarea taxelor notariale aferente vânzării-cumpărării bunurilor în scopul cărora contractau creditul. Astfel, acțiunile inculpaților, au dus la cauzarea instituției financiare de daune în proporții deosebit de mari în valoare totală de 126 869 723,69 lei.

Urmărirea penală a durat aproape 2 ani, iar judecarea cauzei 6 ani, inculpații nerecunoscându-și vinovăția. Însă, instanța a stabilit vinovăția a 6 persoane, în privința unuia fiind încetat procesul pe motivul intervenirii decesului, iar o inculpată a fost achitată pe motiv că în acțiunile ei nu s-au stabilit elementele constitutive ale infracțiunii.

Totodată, în scopul garantării executării pedepsei cu amenda și recuperării prejudiciului cauzat prin infracțiune, a fost menținut sechestrul asupra bunurilor inculpaților.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău Centru în termen de 15 zile.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.