VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Senatorii USM au semnat o declarație prin care susțin plenar parcursul european al R. Moldova

Universitatea de Stat din Moldova și-a reiterat susținerea pentru parcursul european al R. Moldova printr-o declarație semnată de senatorii instituției superioare de învățământ. Conducerea USM precizează că procesul de integrare europeană și realizare a vocației europene a poporului R. Moldova se exprimă prin modernizare social-economică și politico-juridică a țării, urmărindu-se edificarea statului de drept și a societății incluzive.  

„Decizia de deschidere a negocierilor pe marginea acquis-ului comunitar reprezintă o șansă unică de accedere în familia politică a statelor europene, reconfirmând apartenența geopolitică și cultural-civilizațională a Republicii Moldova la spațiul democratic european. Acest proces solicită mobilizarea energiilor sociale și eforturi maxime din partea întregii societăți”, se arată în declarație.

De asemenea, senatorii USM salută și decizia reprezentanților unor partide politice de a lansa și semna „Pactul pentru Europa”.

„O inițiativă de susținere a parcursului european al Republicii Moldova. Această inițiativă reprezintă expresia maturități politice și a responsabilității pentru realizarea aspirației poporului nostru de-a se integra în spațiul european bazat pe norme democratice și prospere. Universitatea de Stat din Moldova, în calitatea sa de promotor consecvent și incontestabil al integrării europene a Republicii Moldova, salută această inițiativă edificatoare și susține „Pactul pentru Europa””, se mai arată în declarația USM.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.