VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Selecția Națională Eurovision 2026: Câți artiști vor concura în etapa finală

Șaisprezece artiști vor concura în Finala Națională a concursului Eurovision 2026. Aceștia au fost selectați marți, 16 decembrie,  în urma audițiilor live, desfășurate în cadrul Selecției Naționale.

Potrivit organizatorilor, la audiții au fost înscriși 37 de participanți, dar trei dintre aceștia au ales să nu se prezinte.

- Advertisement -

Astfel, în urma audiției celor 34 de concurenți, juriul de specialitate a decis lista finaliștilor care vor merge mai departe în competiție.

Deși inițial era prevăzută calificarea a maximum 10 participanți, TRM împreună cu producătorii selecţiei au făcut uz de prevederea 4.3.6 din Regulament și au extins lista finaliștilor. Acest fapt s-a datorat numărului mare de piese bune şi prestații demne ale artiștilor”, anunță organizatorii.

Mai jos vedeți lista celor care s-au calificat în Finala Națională Eurovision 2026

  1. Sasha Flowers (We fight till the end)
  2. Evghenii Avramov & ALenin Ivan (Foc la ghete)
  3. Adelisha (Alegria)
  4. Artiom Topal (Money)
  5. Pavel Orlov (Can’t say Goodbye)
  6. Ilinca Siviroveanu (Running through the rain)
  7. Bacho (Tata)
  8. Satoshi (Viva, Moldova)
  9. Curly (Respir liber)
  10. DAYANA (Doina)
  11. Emforia (Tipare)
  12. Katy Rain (Dance & Cry)
  13. Cristy Rouge (Bliss)
  14. Maxim Zavidia (Alo)
  15. Valleria (Valerian steel)
  16. Cătălina Solomac (Pink Margarita)

Menționăm că Finala Națională Eurovision 2026 va avea loc pe 17 ianuarie. Republica Moldova revine la Eurovision Song Contest după o pauză de un an. Anul acesta, concursul va avea loc la Viena.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.