VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Șeful ONU: Piețele alimentare încep să se stabilizeze după acordul de deblocare a porturilor din Marea Neagră

După întrevederea cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, secretarul general al Națiunilor Unite, António Guterres, a declarat că există semne că piețele alimentare mondiale încep să se stabilizeze în urma acordului de a asigura trecerea în siguranță a navelor comerciale din porturile ucrainene de la Marea Neagră, transmite CNN.

„În timp ce vorbim, peste 560.000 de tone metrice de cereale și alte alimente produse de fermierii ucraineni se îndreaptă spre piețele din întreaga lume”, a spus el.

Guterres a spus că prețurile grâului au scăzut cu până la 8% după semnarea acordului, iar „Indicele FAO al prețurilor la alimente a scăzut cu 9% în iulie – cea mai mare scădere din 2008”. 

Oficialul a avertizat că lanțurile de aprovizionare sunt încă perturbate, iar costurile energetice și de transport sunt ridicate. 

De asemenea, acesta a menționat că este „esențial să contribuim la inversarea tulburărilor de pe piața globală a îngrășămintelor, care amenință acum recoltele din sezonul viitor – inclusiv orezul, cel mai consumat aliment de bază din lume”.

Ucraina și Rusia au semnat, la data de 22 iulie, la Istanbul un acord mediat de Națiunile Unite și Turcia privind reluarea exporturilor de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră.

Menționăn că joi, 18 august, Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut o întrevedere cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres și cu preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan pentru a discuta despre măsuri diplomatice destinate să pună capăt războiului Rusiei în Ucraina, precum şi situaţia îngrijorătoare de la centrala nucleară din Zaporojie, care în ultimul timp a fost vizată de atacuri, pentru care Rusia şi Ucraina se acuză reciproc. De asemenea, se va face o evaluare a programului privind exportul ucrainean de cereale, conform acordului semnat între Kiev şi Moscova luna trecută.

„Am avut o întâlnire cu secretarul general ONU, Antonio Guterres, în Lvov. Am convenit să continuăm coordonarea aplicării inițiativei privind cerealele. Am discutat şi despre posibile direcţii de a dezvolta acordul, despre problema deportărilor ilegale şi forțate ale cetățenilor ucraineni, despre eliberarea personalului nostru militar şi a medicilor aflaţi în captivitate”, a declarat Volodimir Zelenski.

După întâlnirea cu Guterres și cu președintele turc Recep Tayyip Erdoğan, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în conferința de presă că a fost surprins de sugestiile lui Erdogan că acordul cu cereale ar putea deschide o fereastră către negocieri mai ample privind încheierea conflictului. 

Vizita preşedintelui Turciei este „un mesaj puternic de susţinere din partea unei ţări importante”, a afirmat Volodimir Zelenski, citat de cotidianul Le Monde.

Totodată, Volodimir Zelenski a exclus orice negociere de pace cu Moscova fără retragerea prealabilă a trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei.

Conform agenţiei Ukrinform, întâlnirea lui Volodimir Zelenski cu Recep Tayyip Erdogan şi cu Antonio Guterres, secretarul general al Naţiunilor Unite, a durat aproximativ 40 de minute.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.