VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Șeful Moldovagaz: În februarie, Moldova va cumpăra gaze naturale cu 1.054 de dolari per mia de metri cubi

 În luna februarie, Moldovagaz va plăti 1.054 de dolari pentru fiecare mie de metri cubi de gaze naturale cumpărate de la Gazprom. Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban.

În februarie, prețul preliminar de achiziție al gazelor naturale furnizate de Gazprom Republicii Moldova, inclusiv energie termică, va fi de aproximativ 1.054 de dolari pentru fiecare mie de metri cubi. Întregul volum de gaz de la furnizorul rus este direcționat către nevoile SRL Tiraspoltransgaz, inclusiv pentru producția de energie electrică pentru malul drept al Republicii Moldova”, a scris Ceban.

Amintim că pe 3 decembrie, Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice pentru luna decembrie cu MGRES, iar în schimb, Chișinăul a livrat volumele de gaze rusești către regiunea transnistreană.

Ulterior, la data de 27 decembrie contractul a fost prelungit și era valabil pentru luna februarie.

Potrivit așa-ziselor autorități de la Tiraspol, concernul rus „Gazprom” va furniza regiunii transnistrene gaze naturale în valoare de 5,7 milioane de metri cubi de gaze pe zi. 

La rândul său, MGRES își asumă obligația de a furniza energie electrică pentru a satisface necesitățile Republicii Moldova, la nivelul indicatorilor medii zilnice din luna precedentă. Costul energiei electrice va rămâne același.

Menționăm că conform contractului cu Gazprom, Moldovagaz este obligată până în data de 20 a fiecărei luni să plătească gazul pentru luna anterioară, dar şi să achite un avans pentru luna în curs.

Pe durata contractului, de la 1 octombrie 2021 şi până acum, Gazprom a ameninţat de două ori că va suspenda livrările de gaze în caz de întârziere a plăţilor.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.