VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Șeful Moldovagaz face praf auditul Guvernului. Vadim Ceban: Nu există temei ca Moldova să nu recunoască datoria pretinsă de Gazprom

Moldovagaz nu recunoaște rezultatul auditului privind datoria istorică față de concernul rus Gazprom, făcut public de Guvern acum două săptămâni. Declarația a fost făcută de președintele Consiliului de administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, care susține că auditul nu are un impact juridic, fiind, mai degrabă, un raport consultativ, menit să ofere recomandări Guvernului, transmite newsmaker.md.

„Noi nu avem ce recunoaște pentru că, încă o dată, acest raport nu este un audit clasic, este un raport de consultanță. Sunt opinii, inclusiv subiective ale acelor consultanți care au efectuat acest audit. Sunt recomandări. Așadar, este mai mult o îndrumare pentru Guvern, dar nu pentru Moldovagaz.  Nu are nici un impact juridic legal asupra activității noastre”, a declarat Vadim Ceban.

Șeful Moldovagaz susține că, pentru moment, nu există temei pentru ca Moldova să nu recunoască datoria pretinsă de Gazprom, care se ridică la 709 milioane dolari.  

„Nu este temei pentru noi să nu acceptăm această datorie. Noi tot nu dorim să achităm, pentru că compania nu are acești bani, dar asta nu înseamnă că această datorie nu există. (…) Faptul că datoria nu se justifică prin acte oficiale, nu înseamnă că ea nu există”, a precizat Ceban.

Amintim, acum două săptămâni, ministrul Energiei a prezentat rezultatele auditului la Moldovagaz privind pretinsa datorie pe care țara noastră a acumulat-o față de gigantul rus Gazprom pentru livrările de gaze naturale. Gazprom susține că datoria se ridică la peste 700 milioane dolari – cifră negată de Chișinău. Potrivit lui Parlicov, auditul indică că o mare parte din suma solicitată de Moscova nu ar fi justificată prin acte oficiale. Drept urmare, Chișinăul i-a propus concernului rus 8,6 milioane dolari din suma solicitată.

În reacție, Gazprom a menționat atunci că „nu este deloc de acord cu afirmațiile părții moldovenești și intenționează să continue să-și apere drepturile prin toate mijloacele posibile”.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.