La finalul vizitei de lucru la București, șeful MAE, Mihai Popșoi, a avut o întâlnire cu un grup de studenți din Republica Moldova, care au ales să-și facă studiile în România.
„Am discutat despre situația social-politică din țară, prioritățile de politică externă a Republicii Moldova, dar și care sunt pașii următori pentru accelerarea aderării la Uniunea Europeană. M-am bucurat să văd că tinerii urmăresc cu atenție evenimentele din țară și își doresc ca să revină acasă ca să pună umărul la dezvoltarea Republicii Moldova. Am fost bucuros să răspund la întrebările studenților și să aud opiniile lor despre viitorul Republicii Moldova”, a scris Mihai Popșoi.
Menționăm că vicepremierul Mihai Popșoi efectuază a efectuat o vizită de lucru la București, la invitația ministrei afacerilor externe a României, Luminița Odobescu.
Citește și: Mihai Popșoi: Sprijinul României are un rol esențial în parcursul nostru european