VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Șeful IGP: Intențiile organizatorilor protestelor sunt mult mai grave, anume pe aspect de dezordine și destabilizare

Intențiile organizatorilor manifestațiilor din centrul capitalei sunt mult mai grave, conform informațiilor oamenilor legii, aceste acțiuni au scopul de a creea dezordine și destabilizare. Declarația a fost făcută de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu în cadrul unui interviu pentru Vocea Basarabiei.

Seful Inspectoratului General al Poliției (IGP) susține că intențiile protestatarilor nu se rezumă doar la instalarea corturilor, deoarece de la începutul protestelor s-au atestat o serie de provocări la adresa structurilor de forță și acțiuni cu scop de destabilizare, fiind forțat cordonul Poliției, iar protestatarii aplicând forța fizică asupra oamenilor legii.

„Faptul că instalează corturi și stă cineva în ele, asta este doar o chestie, noi am văzut foarte bine pe parcursul săptămânii precedente când corturile au fost amplasate în adiacentul Procuraturii Generale și noi ne-am convins acolo că intenția lor nu era de a sta în corturi, noi am văzut cum ei au încercat să pună corturile pe pragurile procuraturii, fie noaptea un alt lider al acestor întruniri a venit la ora 3.40 noaptea și a trezit toți protestatarii și le-a spus: „Scoatem corturile în drum”.

Eu îmi pun întrebarea: pentru ce la ora 4 dimineață face astfel de provocări și pune corturile în drum? (…) Noi vedem o serie de încălcări.

Ieri am avut o persoană decedată dintre protestatari, tot ieri din neglijența organizatorilor protestelor am avut un accident rutier cu o persoană căreia să-i dea Domnul sănătate să scape și să revină la normalitate, dar iarăși este o neglijență când transportul venind în mase se oprește unde se nimerește și traversează pe carosabil fără a se asigura aceste persoane”, susține Cernăuțeanu.

Viorel Cernăuțeanu susține că liderii protestelor nu comunică și nici nu doresc să conlucreze cu forțele de ordine pentu buna desfășurare a acțiunilor de protest deoarece intenția lor este de a provoca haos.

„Noi vedem o serie de nereguli, cu atât mai mult chiar duminică, 30 octombrie, când lucrurile au degenerat în haos, eu personal m-am apropiat de dl Chim Molodean (consilier al fracțiunii parlamentare a Partidului „Șor”), care, conform declarației este persoană responsabilă alături de dl Țurcanu. Eu personal i-am solicitat să ia microfonul și să vorbească în fața mulțimii, ca să solicite să se liniștească și să aplanăm lucrurile, să revenim la normalitate. La care el s-a întors și a plecat, nici nu a dorit să comunice. De aici mie și tuturor colegilor mei ni se creează impresia că, de fapt, intenția a fost de a provoca haos, nicidecum o intenție nobilă de a organiza un protest pașnic. Noi le-am spus foarte clar: „Noi nu vă îngrădim dreptul la întrunire, dar haideți să respectăm drepturile tuturor, inclusiv ale cetățenilor din municipiul Chișinău”. Dar noi am văzut că intenția a fost cu totul alta și asta, de fapt, urmăresc organizatorii” a mai spus șeful Inspectoratului General de Poliție.

Șeful IGP a menționat că printre mulțimea de protestatari sunt infiltrați tineri a căror intenție este de a destabiliza, iar în rezultatul documentării de către oamenii legii, s-a dovedit că printre aceste persoane sunt și unele cu trecut dubios.

Cernăuțeanu a mai declarat că în urma verificărilor, în corturile instalate în fața Procuraturii Generale au fost găsite cuțite, o armă, topor, articole pirotehnice, foarfece și răngi de metal. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.