VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Șefa statului s-a întâlnit azi cu doi ierarhi. Maia Sandu a avut întrevederi separate cu mitropoliții Petru și Vladimir

Șefa statului, Maia Sandu, a avut azi întrevederi separate cu mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru, al Patriarhiei Române, și cu mitropolitul Chișinăului, ÎPS Vladimir, al Patriarhiei Ruse.

Maia Sandu a decis să aibă o întâlnire cu cei doi ierarhi în Vinerea Patimilor, deși Președinția nu a menționat nimic despre asta. Instituția prezidențială a anunțat că întâlnirea a avut loc „în legătură cu sărbătoarea creștină a Învierii”.

„Șefa statului, Maia Sandu, s-a întâlnit azi cu Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor. În legătură cu sărbătoarea creștină a Învierii, Președinta Sandu a vorbit despre bucuria şi speranţa pe care o aduce Paștele în inimile tuturor credincioșilor, când viața învinge moartea, precum și despre importanța unității, a empatiei și a faptelor bune. Președinta l-a îndemnat pe Înaltpreasfinţia Sa să contribuie la menținerea Păcii în inimile noastre și în toate țările”, a scris Președinția după întâlnirea cu mitropolitul Petru.

Iar la întâlnirea cu ÎPS Vladimir, șefa stalului l-a îndemnat pe înaltul ierarh să contribuie la menținerea păcii din R. Moldova și în toată lumea.

„Creştinismul este o religie a Păcii, a Toleranţei şi a Iubirii aproapelui”, a declarat Maia Sandu.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.